În fiecare an, la data de 1 octombrie, este marcată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în vederea promovării drepturilor acestora, dar și a unei imagini pozitive a îmbătrânirii.

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost instituită la 14 decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției numărul 45/106. În anul 2002, Adunarea Generală a ONU și Consiliului Economic și Social au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii, au fost înființate departamente specializate pe acest gen de probleme.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite, la nivel mondial, populația de peste 60 de ani este estimată să ajungă la 1,4 miliarde în anul 2030. La nivel european, speranța de viață va atinge, în 2050, valoarea medie de 81 de ani la femei și 75 de ani la bărbați.

Un studiu realizat de Oficiul European de Statistică în urma cu doar câțiva ani, arată faptul că Uniunea Europeană, în ansamblu, se confruntă cu o îmbătrânire a populației, potrivit prognozelor până în anul 2080, aproape 30% din cetățeni vor avea vârsta de 65 de ani sau peste acest prag. Mai mult decât atât, se estimează că procentul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani va depăși 12% din populația totală, după cum arată studiul demografic.
Potrivit aceluiași studiu, în România, segmentul populației vârstnice va înregistra o tendință accelerată de creștere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste, reprezentau 10,3% din totalul populației, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%. Conform unui raport întocmit de Institutul Național de Statistică la 1 ianuarie, 2021 în România trăiesc peste 3,8 milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
La finele articolului doresc să vă fac cunoștință cu cineva, mai exact cu bunica mea.

S-a născut în luna ianuarie a anului 1940, calculul este destul de simplu, are 82 de ani și este mai plină de energie decât sunt eu câteodată. O privesc de multe ori și îmi doresc să o am alături de mine mulți ani de acum înainte. Este omul de la care am învățat și încă învăț multe, iar astăzi de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice îi doresc toate cele bune și în minte îmi vine o expresie din popor: „Cine nu are bătrâni să-și cumpere”