• Dum. dec. 15th, 2024

AliTv.ro

Știrile orașului tău

Atenție, exercițiu!

În data de 26 mai 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu va organiza un exercițiu de cooperare, cu forțe și mijloace în teren. Acesta se va desfășura la sediul unei societăți comerciale din Zona Liberă, începând cu ora 11:00.

  Conform scenariului, în zona seismică Vrancea a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter, ce a fost resimțit în mai multe localități din județul Giurgiu. În municipiu, s-au înregistrat pagube majore, iar în incinta Zonei Libere, acolo unde își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a fost afectată o clădire, fiind și persoane rănite.

Din cauza cutremurului, în apropierea punctului de lucru al unui terminal fluvial GPL s-a produs o explozie. Evenimentul a avut loc în zona rampei de alimentare a autocisternelor, după ce s-a rupt conducta aflată sub presiune, provocând scurgeri de gaze. Angajații societății care se aflau în zonă în momentul în care s-a produs deflagrația au nevoie urgentă de ajutor medical.

          Persoanele care își desfășoară activitatea în incinta Zonei Libere sau cetățenii care vor trece prin apropierea locului în care se vor desfășura evenimentele trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol.

Alexandra Preda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *