În perioada 22 – 27 mai, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității organizează, la nivel național, cea de a XVI-a ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”.
Dacă vrei să afli cum poți preveni să devii victima unei infracțiuni sau care sunt soluțiile la problemele pe care le întâmpini, dacă vrei să vorbim despre consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni și care este limita dintre legal și ilegal, participă la activitățile organizate de specialiștii în prevenirea criminalității din județul tău.
Obiectivul acestor acțiuni este informarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie, precum şi prezentarea consecințelor ce decurg din comiterea de infracțiuni.
Astfel, specialiștii în prevenirea criminalității vor organiza, la nivel național, activități în spații publice, structurate pe domenii de prevenire, selectate în baza priorităților de acțiune ale Poliției Române pentru anul 2022, în colaborare cu parteneri instituționali, în cadrul cărora vor fi abordate teme precum discriminarea, violența domestică, disparițiile de minori, siguranța pe stradă și acasă, precum și siguranța în mediul online.