• Dum. mai 19th, 2024

AliTv.ro

Știrile orașului tău

Treceri ilegale și bunuri contrafăcute

Finele acestei săptămânii a fost unul cu mai multe ilegalități constatate de polițiștii de frontieră giurgiuveni.

Astfel în data de 13 mai, în jurul orei 01:15, în zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, polițiștii de frontieră care supravegheau zona au observat cu ajutorul autospecialei de termoviziune, o persoană care se deplasa pe jos, încercând să ocolească Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul de origine siriană nu avea documente de identitate asupra lui și a declarat faptul că intenționa ca prin trecerea ilegală a frontierei de stat să ajungă într-o țară din vestul Europei. Persoana în cauză a fost predată reprezentanților Poliției de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Un alt eveniment a fost în data de 14 mai, în jurul orei 20:30, atunci când în urma controalelor specifice realizate de polițiștii de frontieră asupra unui autocar care transporta persoane în regim internațional pe ruta Turcia-România, printre bagaajele pasagerilor au fost descoperite mai multe colete de culoare neagră care conțineau peste 150 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute. În urma cercetărilor amănunțite, s-a stabilit faptul că bunurile aparțineau unui cetățean turc în vârstă de 39 de ani. În prezent, față de cetățeanul turc, polițiștii de frontieră efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet.

În data de 15 mai, o altă descoperirea făcută de polițiștii de frontieră giurgiuveni avea să fie una mai mare și mai surprinzătoare. În jurul orei 02:50 în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, un cetățean bulgar, în vârstă de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism. În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost selectat pentru efectuarea unui control amănunțit. Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit 12.800 de țigarete (640 de pachete),nedeclarate și ascunse în portbagaj.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că toate aceste bunuri aparțineau persoanei sus-menționate care nu a putut prezenta polițiștilor documente de proveniență pentru aceste produse.

Întreaga cantitate de țigarete, estimată la o valoare de peste 14.000 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști, iar în cauză sunt derulate cercetări pentru săvârșirea infracţiunii de “deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita prevăzută de lege”.

Alexandra Preda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *